iPhone 11: ultimele zvonuri inainte de lansarea oficiala la 10 septembrie


Saptamana asta a inceput oficial numaratoarea inversa pentru urmatoarea lansare a iPhone 11, atunci cand cei Apple au trimis invitatii pentru un eveniment din 10 septembrie la Teatrul Steve Jobs din campusul sau din Copertino, California. Deci, din acest moment, este un lucru evident, se stie deja exact ce se va intampla. Ca de obicei, cei de la Apple nu au spus exact despre ce e vorba, insa datorita zvonurilor abundente din acest an, cum am spus, se stie perfect clar ce va urma. In cadrul programului Apple Core din aceasta saptamana, trecem peste toate noile produse si anunturi pe care le asteptam de la Apple, sa ne concentram pe cele mai recente scurgeri de informatii legate de noul flagship al companiei americane.

Al carui vanzari se preconizeaza a fi mult mai scazute decat deobicei, prin prisma faptului ca Samsung Galaxy Fold ar urma sa apara cam in aceeasi perioada de timp. Adica, sincer, compara iPhone, o gama de telefoane care nu se mai imbunatateste deloc de la an la an, cu Galaxy Fold, primul telefon pliabil din lume. E clar ca unii clienti ai Apple se vor concentra pe a cumpara acest telefon scump doar ca sa se dea mari in fata cunoscutilor. Alt motiv este faptul ca Apple a impins pretul telefoanelor peste 1.000 de dolari si are de gand sa respecte noile principii si atunci cand vine vorba de iPhone 11. Spun principii pentru ca singurele principii ale celor de la Apple, ca si ale corporatiilor in general, sunt banii. Evident. 

Telefoanele ar urma sa se numeasca iPhone 11, iPhone 11 Pro si iPhone 11 Pro Max. Cel putin asa sustin ultimele scurgeri de informatie in legatura cu aceste smartphone-uri. Bine, nu stim sigur in ce masura va fi “iPhone 11” sau “iPhone XI”. iPhone 11 standard ar urma sa aiba un ecran cu diagonala de 6,1 inci, LCD ar fi alimentat de catre un procesor Apple A13 Bionic si ar veni cu o memorie interna de 4 GB de RAM  si spatii de stocare de 64, 256 si 512 GB. Ambele camere foto, atat cea de pe fata, cat si cea de pe spate, vor avea 12 megapixeli. Noul model va beneficia si de suport pentru Wi-Fi 6, Face ID, dar si de incarcare wireless reversibila, iar bateria telefonului ar urma sa aiba o capacitate de 3.110 mAh.

iPhone 11 Pro ar urma sa fie o versiune putin mai ieftina a telefonului. Va avea un ecran cu OLED, cu diagonala de 5.8 inch, o memorie interna de 6 GB RAM si incepand de la un spatiu de stocare de 128 GB, camera tripla pe spate cu senzori de 12 MP, iar bateria ar fi de 3.190 mAh. In rest, prezinta exact aceleasi caracteristici pe care le va avea modelul de mai sus. 

Cat despre iPhone 11 Pro Max, acesta este modelul premium. Va avea un ecran OLED de 6,5 inci, si o baterie mai mare, cu capacitatea de 3.500 mAh. Cel mai probabil, acest model va beneficia si de un senzor 3D pe spate, pentru o diferenta mai clara in comparatie cu celelalte modele. Adica ce a facut Samsung si cu Note 10 si Note 10 Plus.

Tags: ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *